Cursuri by Smaranda Hăisan

Hai să ne jucăm împreună!

Bună! Sunt Smaranda, actriță și trainer și sunt aici să-i ajut pe copii să se descopere prin liberă exprimare și jocuri care să-i facă să arate cine sunt ei cu adevărat - pentru că actoria este un joc al cunoașterii de sine!

Experiența Profesională

Am jucat la Teatrul Național Iași 6 ani timp în care am fost și radio host, ceea ce mi-a oferit ocazia să lucrez cu artiști și oameni deosebiți, atât pe scenă cât și în studio. Am absolvit studiile de licență și master în arta actorului, cât și module pedagogice, iar asta m-a făcut să-mi doresc să creez un spațiu unde copiii își pot exprima emoțiile, îmbunătăți dicția, dezvolta spontaneitatea și intuiția, dar și concentrarea.

Misiunea mea

Scopul meu este să ofer copiilor un cadru relaxat unde se pot simți liberi și autentici, dar poate cel mai important, să nu-și piardă plăcerea de a se juca și de a crea conexiuni cu cei din jur.
Work-shop-urile mele sunt o pregătire dedicată copiilor care să-i ajute să se raporteze atât la ei înșiși, cât și la cei din jur, dar și la situațiile lor de viață prin exerciții de actorie.

Explorează Arta Actoriei

01. Cursuri de Actorie pentru Copii

Atelierele sunt dedicate copiilor care doresc să-și dezvolte abilitățile de exprimare, încrederea în sine, creativitatea și comunicarea prin tehnici de actorie.
Aici vor învăța să-și controleze limbajul corporal prin concentrare, să-și dezvolte intuiția și dicția și să-și antreneze spontaneitatea.

02. Cursuri de Actorie pentru Adolescenți

Atelierele sunt destinate adolescenților care doresc să-și dezvolte abilitățile de exprimare, încrederea în sine și comunicarea prin tehnici de actorie. Participanții vor învăța să-și controleze limbajul corporal, să își îmbunătățească dicția și să își dezvolte prezența scenică.

Cui se adresează: Adolescenților care vor să devină mai articulați și mai siguri pe sine în viața de zi cu zi.

Ești pregătit să îți descoperi vocea autentică?

Fie că vrei să îți dezvolți expresivitatea, încrederea în sine, prezența scenică sau abilitățile de comunicare, te invit să facem primul pas împreună. Scrie-mi și hai să găsim cursul sau atelierul potrivit pentru tine.